Romanii fara acte in pericol de a fi expulzati din Italia

In trei luni de zile, romanii din Italia trebuie sa-si legalize sederea. In caz contrar, ei risca expulzarea prin aplicarea unei directive europene care priveste accesul si controlul cetatenilor Uniunii Europene. Primii care au apelat la textul directivei sunt edilii din Milano.

Directiva europeana stabileste conditiile pe care un cetatean al UE trebuie sa le indeplineasca pentru a obtine sederea in Italia pe o perioada de peste trei luni.

"Sa fie angajat subordonat sau autonom, sa dispuna pentru el si propria familie de resurse economice suficiente pentru a nu ajunge in intretinerea statului si de o asigurare medicala sau de alt titlu necesar pentru a acoperi toate riscurile pe teritoriul national".

Directiva mai prevede si criteriile controalelor fortelor de ordine: cetateanul comunitar, odata interpelat de politie, trebuie sa se deplaseze in termen de trei luni la Registrul starii civile pentru a se inscrie "declarandu-si numele, resedinta, locul de munca si dovada unor resurse economice suficiente pentru el si familia sa".

Discuta pe Forum