Legislatie

Alocatii de stat pentru copiii ramasi in Romania

Departamentul pentru Munca in Strainatate din Romania informeaza persoanele interesate, care lucreaza legal in Italia, cu privire la modul in care pot beneficia de alocatia pentru membrii familiei aflati in intretinere (alocatia pentru nucleu familial). Alocatia pentru nucleul familial este o prestatie acordata de sistemul italian de protectie sociala, ce a fost instituita pentru a ajuta familiile lucratorilor compuse din mai multe persoane si ale caror venituri se situeaza intr-o anumita limita stabilita anual prin lege. Elementele luate in calcul pentru stabilirea cuantumului acestei alocatii sunt: numarul de membri din cadrul familiei si venitul total al acesteia.
Venitul este constituit din cel al solicitantului si al tuturor persoanelor care compun nucleul familial. In compunerea venitului familial sunt incluse toate veniturile supuse impozitului pe venit pentru persoanele fizice si veniturile de orice natura. Veniturile rezultate din munca care se iau in calcul pentru obtinerea alocatiei nu contin contributiile de protectie si de asistenta sociala.

Nu mai e nevoie de permis de sedere in Italia

Conform Legii 30 intrata in vigoare in data de 11 aprilie 2007, romanii nu mai au nevoie de permis de sedere pentru a trai si lucra in Italia.

Noua lege prevede ca este suficienta inscrierea la Biroul de Evidenta a Populatiei (Anagrafe) si detinerea unei carti de identitate italiene, carte valabila doar pe teritoriul italian. Pasaportul este documentul valabil pentru intoarcerea in Romania. Se face precizarea ca asa zisa “carta Bianca” este documentul eliberat doar cetatenilor italieni cu varste de pana la 15 ani. Cetatenii care nu au implinit inca varsta de 15 ani (varsta la care este eliberata cartea de identitate italiana) au ca document valabil propriul pasaport sau cartea de identitate eliberata de statul roman.

Emite conţinut